Incendiu în Parcul Național Domogled- sute de exemplare din specia protejată ,,Pinul negru de Banat” au căzut pradă flăcărilor în incendiul care a început din data de săptămâna trecută. Pompierii din patru județe au fost mobilizați Aproape 500 de oameni acționează în dispozitivul creat în Domogled. Primii care au acționat în zonă au fost pompierii militari de la ISU Semenic din Caras Severin, dar fiindcă focul se extindea cu repeziciue, lor li s-au alăturat pompieri militari și pădurari din județele Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Gorj.În ajutorul pompierilor și pădurarilor au venit încă de vineri două elicoptere al MAI care au fost dotate la Timișoara cu un recipient special cu care se cară apa din Barajul de pe Cerna și se aruncă peste foc în zona Domogledului. Scopul lor este să limiteze extinderea incendiului spre pădurile de pin negru de Banat- specie endemică, monument al naturii. Terenul este deosebit de accidentat și se poate acționa doar cu lopata, paleta și apă cărată în pet-uri cu ranița de către militari, pădurari și rangeri ai parcului. Focul izbucnit miercurea trecută într-o pădure de foioase din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, într-o zonă foarte greu accesibilă pornit de la trăsnet de pe un versant, a reușit să treacă joi peste creasta muntelui ajutat de vântul care bate deosebit de tare și mai ales, de seceta de pe munte. Incendiul s-a extins și mai mult in decursul nopții de vineri spre sâmbătă. Acum, peste 100 de hectare de pădure și pin negru de Banat au fost mistuite de foc. De la drumul principal și până în locurile în care acționează pompierii, jandarmii și silvicultorii, sunt cel puțin 3 ore de urcat pe pante abrupte sau cleanțuri. În aceste condiții, este greu ca cineva să poată transporta alimente și apă pentru atâția oameni care acționează în dispozitiv. Realizând că alimentele și apa s-au terminat, polițiștii din Băile Herculane împreună cu mai mulți agenți economici au demarat o acțiune de sprijin a colegilor lor aflați la stingerea focului.