Festivalul Internaţional de Folclor ,, Hercules ” 2014

Anul acesta se desfăşoară cea de-a 44-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ,, Hercules ” 2014. Festivalul se va desfăşura pe parcursul unei săptămâni, din 7 iulie până in 12 iulie. Ca in fiecare an festivalul va debuta cu parada formaţiilor participante pe traseul Blocuri-Parc Vicol. Dansurile vor avea loc la Grădina de Vară, din Parcul Vicol. Vor fi formaţii participante din mai multe ţări: Serbia, Mexic, SUA, Macedonia, Ucraina, Taiwan, Georgia, Turcia, India.

 festivalul_hercules_2014_baile_herculane

Institutul de Fizioterapie Integrativă îşi continuă activitatea la Băile Herculane

Institutul de Fizioterapie Integrativ condus de profesorul Ion Gruia, îşi continuă activitatea la Băile Herculane

În perioada 18 – 22 iunie, a.c., la Hotelul Internaţional din Băile Herculane se va desfăşura cel de-al doilea nivel al cursului de Osteopatie craniosacrală în cadrul Institutului de Fizioterapie Integrativă condus de profesorul Ion Gruia.

Prof. Udo Blum, fizioterapeut formator la Rudolf Merkel Schule für Craniosacrale Osteopatie din Elveţia, va susţine orele de pregătire teoretică şi practică a celor 10 cursanţi veniţi din Bucureşti, Iaşi, Drobeta – Turnu – Severin.

După desfăşurarea, anul trecut, a primelor două cursuri, de Masaj ritmic şi Hidroterapie, a urmat, în aprilie 2014, primul nivel al cursului de Osteopatie craniosacrală, urmat, în zilele ce urmează, de cel de-al doilea nivel.

Aplicarea conceptului de fizioterapie integrativă la Băile Herculane, în premieră nu numai pentru România, va însemna lansarea staţiunii de pe Valea Cernei, în rândul centrelor de formare de nivel european.

În acelaşi timp, prin implementarea proiectului, staţiunea Băile Herculane cu o tradiţie balneară de aproape două milenii, va oferi o gamă de proceduri noi, prin care va deveni posibilă tratarea unei palete mult mai largi de afecţiuni. Astfel, un nou segment de turişti străini şi români va avea posibilitatea să beneficieze de procedurile terapeutice aplicate de prof. Ion Gruia şi echipa sa, care să potenţeze efectele curative recunoscute ale apelor termale de pe Valea Cernei.

Hercules Maraton ediţia a V a

Maratonul se desfăşoara pe un traseu ce face ocolul Arjanei (1512m), cel mai pitoresc vârf din munţii Cernei. Este un traseu montan pe poteci turistice, ciobăneşti, drumuri forestiere şi drumuri de carută de-ale localnicilor. Startul şi sosirea sunt in valea Cernei, traseul traversează de 2 ori creasta munţiilor Cernei, ajunge dincolo de creasta in satul Bogâltin, străbate imprejurimile pitoreşti ale catunelor de munte: Dobraia, Poiana Lungă, Ineleţ, Cracul Mare, Prisăcina. Traseul oferă panorame deosebite asupra văii Cernei, a abrupturilor calcaroase ale munţiilor Mehedinţi şi impresionantei despicături a Cheilor Prisăcinei.

Traseul are o lungime de 44.5km şi peste 2300m diferenţă de nivel şi este marcat cu marcaj turistic punct roşu şi punct galben. In zonele unde marcajul nu a putut fi aplicat (zone de pajişte, tufe) traseul va fi balizat corespunzător de către organizatori astfel incât să nu existe probleme de orientare.

Există 3 timpi limită de parcurgere: sat Bogaltin – 4h  cătunul Ineleţ – 7h30′  sosire motel Dumbrava – 10h

Mai multe detalii pe alternativetm.ro/herculesmaratonansamblu

sursa :http://florinchindea.blogspot.ro