O firmă internaţională ce produce echipament sportiv pentru escaladă a făcut primele demersuri pentru ca, în acest an, evenimentul anual organizat de ei să înceapă în staţiunea de pe Valea Cernei. În fiecare an, aşa-numita „olimpiadă de escaladă” are loc în diferite ţări ale lumii, anul trecut fiind organizată în China, iar în 2012 în Argentina, reunind, de fiecare dată, mii de pasionaţi ai acestui sport extrem de pe întreg mapamondul.
Denumit generic RocTrip (excursie în escaladă), evenimentul ar reprezenta un boom turistic atât pentru Băile Herculane, cât şi pentru întreaga ţară, experienţa celorlalte ediţii arătând că acestea reprezintă şi o promovare intrinsecă a ţărilor unde a fost organizat, iar, ulterior, în zonele respective au revenit alte mii de căţărători. „Zonele destinate căţărărilor din apropierea Băilor Herculane se pretează la acest gen de sport, iar specialiştii au apreciat că gradele de dificultate întâlnite acoperă întreaga plajă, de la începători la experţi. Organizarea unui asemenea eveniment în Caraş-Severina pune Herculanele pe harta mondială a căţărătorilor”, ne-a declarat Valentin Balaban, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin.
sursa: http://www.caon.ro/