Conferinţa Naţională a Salvatorilor montani

În staţiunea de pe Valea Cernei, la Sala de Conferinţe a Hotelului Afrodita au început astăzi lucrările Conferinţei Naţionale a salvatorilor montani, la care participă salvamontişti din întreaga ţară.Au fost invitaţi de asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Autoritatea Naţională pentru Turism.

În partea a doua a Conferinţei au fost prezentate rapoartele comisiilor de specialitate Salvamont şi s-au discutat problemele cu care se confruntă salvamontiştii. Discuţiile s-au axat pe colaborarea Salvamontului cu aceste instituţii şi problemele care există pentru îmbunătăţirea colaborării, îndeosebi cu jandarmii montani. S-a convenit ca problemele divergente dintre Salvamont şi Jandarmeria Montană să fie rezolvate de comun acord şi să fie transmise structurilor din teritoriu.

download