De-a lungul timpului zona inconjurătoare și orasul Băile Herculane a fascinat privirile oamenilor care au ajuns pe aici.Putem vorbi despre Mirajul Băilor.
În ordine cronologică vom atinge unele momente importante pentru oraş.
“AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM” Printre personalităţile importante ale Imperiului roman care au vizitat staţiunea Ad Mediam se află şi Marcus Aurelius Antoninus (Caracalla), împărat al Imperiului roman din dinastia Severilor, care probabil că în anul 214 d. Ch., când a întreprins o călătorie pentru a inspecta castrele de-a lungul Dunării, a vizitat şi staţiunea.
Dezvoltarea staţiunii Băile Herculane în sec. XVIII – XIX Împăratul Carol al VI – lea (1711 – 1740). Începerea lucrărilor de reconstrucţie a staţiunii BăileHerculane
Succesorul contelui Mercy, generalul comandant, Andreas Hamilton, primeşte, în 1736, ordinul de la împărat, de a grăbi lucrările de reconstrucţie. Se construiesc case de locuit, trei cazarme, o capelă şi o ospătărie. Se descoperă zidurile vechi ale construcţiilor romane şi se folosesc materialele dezgropate la reconstrucţia băilor: „baia francisca (actuala Baie Venera), baia de şindrilă (sau Apollo) şi baia hoţilor (sau Baia romană sau Baia lui Hercule)”. Generalul mai construieşte „un drum mic de care” pentru accesul la Băile lui Hercule şi un pod provizoriu peste Cerna.
„Ce uimire şi ce bucurie trebuie să fi avut generalul că zidurile s-au păstrat bine timp atât de îndelungat, mai ales la Băile lui Hercule, unde bolţile greceşti şi romane s-au menţinut sub cerul liber peste 1300 de ani”, spune Nicolae Stoica de Haţeg în a sa “Cronică a Mehadiei şi a Băilor Herculane”. Ca urmare, Hamilton ordonă „ca mai întâi să se repare, tencuiască şi acopere cabinele de la băile lui Hercule şi să fie reparate de către tâmplari, lăcătuşi şi geamgii”.
Împăratul Iosif al II – lea (1765 – 1790). Vizitele împăratului impulsionează desfăşurarea lucrărilor de reconstrucţie a staţiunii Băile Herculane
Din “Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane ” a lui Nicolae Stoica de Haţeg aflăm că împăratul Iosef al II – lea vine în anul 1768 să inspecteze lucrările realizate între anii 1758 – 1760. Cu acastă ocazie, împăratul a dispus construirea „unei mici capele rotunde pentru slujba dumnezeiască, cât şi a unui han cameral corespunzător, cu mai multe etaje, cu camere separate, şemineuri şi bucătării, cu un şopru pentru căruţe şi un grajd pentru 16 – 20 de cai. De asemenea, lângă Baia de şindrilă (Baia Apollo) urma să fie ridicat un zid de escarpă, pentru siguranţa băilor”.
Împăratul Francisc I (1792 – 1835). Anul 1817, cuplul imperial la Băile Herculane
În anul 1817, staţiunea Băile Herculane găzduieşte pe împăratul Francisc I şi pe soţia acestuia, împărăteasa Charlotte. Această vizită importantă impulsionează reconstrucţia edificiilor balneare care aveau să contureze actualul Centrul Imperial Istoric din jurul statuii lui Hercules. Nicolae Stoica de Haţeg, martor şi participant activ la primirea înalţilor oaspeţi îşi face şi de data aceasta datoria de cronicar şi ne lasă o relatare cu privire la această vizită:
„ În anul 1817, Maiestăţile Lor, împăratul şi împărăteasa, cu o înaltă suită, au făcut o călătorie din Polonia, prin Transilvania, pe la Haţeg şi Caransebeş. La 29 septembrie, au ajuns prin Mehadia, la Băile Herculane, unde şi-au stabilit reşedinţa, în clădirea hanului”.
În zilele următoare, împăratul vizitează zona Orşova – Ogradena, iar pe 1 octombrie se întoarce, cu trăsura la Băile Herculane, unde serveşte masa, iar la ora 4, după – masă: „toate domniile lor s-au plimbat pe jos până la baia nouă pentru mădulare, la descoperirile lui Duca de la baia neagră pentru mădulare, până la baia de ochi şi înapoi. Pe drumul de întoarcere, generalul Duca a arătat cu mâna grajdul, capela şi cazarma şi şi-a exprimat părerea ca în locul lor să se ridice un han corespunzător. Maiestatea Sa a băgat mâna în buzunar şi a făcut semnul banilor printr-un gest semnificativ.”
A doua zi, în 2 octombrie 1817, cuplul imperial continuă vizita în staţiune, inspectând toate clădirile mari: „restaurantul – hotel, clădirea administraţiei, vechiul han cameral, noua popotă militară, băile Ludwig cu cabinele, cele două barăci militare, Aleea Duca, baia lui Hercule şi Peştera Hoţilor, luminată cu o sută lumînări din ceară. După aceea au fost conduse în Parcul lui Duca, nou – înzestrat cu mese din piatră şi bănci pentru odihnă, iar drept urmare înaltele domnii au dobândit poftă mare să bea răchie şi să mănânce.
După masă au fost vizitate grădina fermei, baia Francisc, baraca separată, izvoarele reci” .
În onoarea acestei vizite a fost montată o placă comemorativă cu următorul text:
„ Francisc Iosif, primul împărat al Austriei, a străbătut provinciile Imperiului ca să cerceteze aceste vechi băi termale foarte blânde, socotite demne de laudă. Ziua 19 iulie 1852”.
Sfârşit de secol XIX –în acel sfârşit de veac XIX, partea cea mai spectaculoasă a Băilor o constituia ansamblul arhitectonic, alcătuit din clădirea Cazinoului, Hotelurile Franz Iosef şi Rudolf, proiectat cu o concepţie unitară având Parcul Gisella (actualul Parc Central) în centrul compoziţiei. Iată, în continuare, descrierea făcută de dr. Popovici clădirii monumentale a Cazinoului :
„ …Acest edificiu e aşa de grandios, în câtu ar potea împodobi ori-ce baie din Europa; înaintea acestuia se află o terasă foarte mare închisă cu acoperemânt. Salonul de cură este la ambele părţi în comunicaţiune printr-un coridor acoperit, atâtu cu otelul Francisc – Iosif, câtu şi cu otelulu Rudolf şi are la ambele părţi un basar cu 14 prăvălii destul de elegante şi provădiute cu tot soiul de mărfuri. Centrul faţadei, formează un portal mare, a cărui frunte de sus e împodobită cu 5 statue, dintre cari cea din mijloc şi totudeodată cea mai mare represintă Austria, celelalte 4 la ambele părţi câte 2, represintă majoritatea naţiunilor din Banatu şi din aceste băi şi anume: naţiunea română, naţiunea germană, naţiunea serbă, natiunea maghiară
Interesantă este descrierea pe care o face dr. Popoviciu Salonului de cură:
„ Prin portalu acesta, intrarea duce în salonu de cură. Arangiamentul interiorului e după un stil oriental şi de un gust deosebit. Salonulu comunica în dreapta cu o cafenea mare şi bine arangiată, în stânga cu un restaurant. Salonulu de cură singur e de 140 de stangeni pătraţi de mare şi de 5 stangeni de înalt. Etagiul primul are pre lângă două galerii bine arangiate la mijiloc deasupra portalului şi o sală mai mică cu pictură.”
Consacrând un capitol posibilităţilor de distracţie pe care le oferă staţiunea, dr. Popovici porneşte de la observaţia că cea mai mare parte a publicului vizitator nu vine la Băi numai pentru cură ci şi pentru a se distra, staţiunea de pe Valea Cernei beneficiind, remarcă autorul, de un amplasament „ dintre cele mai frumoase ale Europei”.
Anul 1860 -în anul 1896 a avut loc cea mai importantă vizită în Băile Herculane din sec. XIX, la Salonul de cură al Cazinoului unde s-au întâlnit împăratul Franz Iosef, cu regele Carol I al României şi cu regele Alexandru I al Serbiei cu ocazia inaugurării canalului navigabil Porţile de Fier.
Inaugurarea canalului s-a făcut duminică 27 septembrie 1896, în cadrul unei ceremonii la care au participat împăratul Austro – Ungariei, Franz Iosef, regele României, Carol I şi regele Serbiei, Alexandru I. Pentru a reda cât mai fidel atmosfera momentului la care ne referim, am considerat oportun să răsfoim presa vremii, încercând pe cât posibil, să urmărim, cronologic, desfăşurarea evenimentelor, redând pe cât posibil, limbajul încărcat de parfumul epocii respective.
Sâmbătă, 26 septembrie 1896
Împăratul Franz Iosef, în calitate de gazdă, a sosit de sâmbătă, cu trenul, la Orşova. Pe traseul de la Timişoara la Orşova, împăratul a avut o scurtă escală, la ora 12,00, în gara Caransebeş. Deşi această oprire nu fusese prinsă în programul oficial, Franz Iosef, văzând mulţimea de cetăţeni din toate categoriile sociale, veniţi să-l întâmpine, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în uniforma de odinioară a Regimentului grăniceresc, a hotărât să se oprească, să coboare din tren şi să schimbe câteva cuvinte cu oficialităţile oraşului, cu reprezentanţii armatei şi cu senatorul Ioan Bartolomeiu. Acesta din urmă, în lipsa primarului prezent la Orşova, unde urma ca împăratul să fie primit oficial, a rostit un scurt discurs de bun – venit. “Maiestatea sa a respuns prea graţios, că de mult n-a mai călătorit în acest ţinut şi că se bucură de recepţiunea însufleţită, ce I s-a făcut” (Foaia diecesană, nr. 38, 1896). Într-adevăr, de 44 de ani, din anul 1852, când fusese oaspetele staţiunii Băile Herculane, Franz Iosef, nu mai vizitase zona.
După-amiază, la ora 3, trenul imperial opreşte în gara Orşova, împodobită cu covoare, drapele, efigii şi verdeaţă, iar Franz Iosef coboară, întâmpinat fiind de comitele suprem, parlamentari, reprezentanţi ai clerului, diplomaţi, consuli, etc.
“La sosirea trenului, muzica a intonat imnul naţional austriac şi împăratul descinde în uniforma de husar ungur, manta albă, Kolba de blană şi marele cordon al Mariei Tereza, în cruciş” (Universul, 30 septembrie 1896)
“Timpul urât şi ploios a schimbat multe din programul de primire. Prin ploaie şi cu trăsura deschisă, Maiestatea Sa, urmat de nenumărate trăsuri şi întâmpinat de imens popor, a tras la edificiul foresteriei erariale (palatul administrativ). Aici Maiestatea Sa a primit diferitele deputaţiuni”. (Foaia diecesană, nr. 39, 1896)
Printre cei primiţi de către Franz Iosef s-a aflat şi episcopul diecesei Caransebeşului, Nicolae Popea, care a rostit o cuvântare. După alocuţiunea de răspuns, împăratul “apropiindu-se de Prea Sfinţitul Episcop, a binevoit cu plăcere vădită a-i comunica, că pe cale mult popor i-a ieşit înainte şi că de pe înfăţişarea şi ţinuta poporului se cunoşteau foştii grăniceri” (Foaia diecesană. nr. 39/1896)
După primirea delegaţiilor, la ora 7,30, Franz Iosef s-a retras pe vaporul imperial, de unde trebuia să urmărească spectacolul focurilor de artificii, care n-a prea avut succes din cauza ploii.
A doua zi, duminică 27 sept. 1896 avea să se desfăşoare festivitatea propriu-zisă de inaugurare a canalului navigabil de pe Dunăre.
Duminică, 27 septembrie, 1896
Festivitatea propriu – zisă, de inaugurare a Canalului navigabil Porţile de Fier de pe Dunăre, care a avut loc duminică 27 sept. 2011, a fost favorizată, spre deosebire de cea din ziua precedentă, de o vreme splendidă.
Conform programului, la ora 7, dimineaţa, Franz Iosef a participat la o liturghie la biserica romano – catolică din Orşova.
La ora 7,30, împăratul însoţit de suita imperială, corpul diplomatic, cleri, înalţi funcţionari, deputaţi şi magistraţi, îmbrăcaţi în costume de gală, au sosit la gară pentru a întâmpina pe înalţii oaspeţi, regele Carol I al României şi regele Alexandru I al Serbiei.
Primul care a sosit cu un tren special, la ora 8.20, a fost regele Serbiei, Alexandru I.
“Abia trecură vreo 20 de minute şi iată că sosi şi trenul de la Vârciorova, cu regele Carol. Muzica militară intonă imnul românesc şi între zgomotoase strigări de “Să trăiască”, în limbile română, maghiară şi germană, intră trenul în gară. Regele Carol descinse din tren, îmbrăcat în uniforma sa de colonel” (Gazeta Transilvaniei, 30 septembrie 1896).
După terminarea prezentărilor, cei trei suverani, împreună cu toţi oaspeţii şi delegaţiile prezente au pornit spre malul Dunării.
“La 9,30, vaporul “Franz Iosef” a plecat, precedat de vaporul serviciului direcţiei tehnice, la gura canalului. La intervale de câte 10 minute urmau celelalte vapoare, precum vaporul “Radetzky” cu membrii comisiei dunărene, “Zrinyi”, cu membrii conferinţei interparlamentare şi celelalte vapoare cu restul oaspeţilor, între care şi vapoarele româneşti “Principele Carol” şi “Basarab” ce duceau un public foarte ales român.
Corabia imperială regală, ajungând la gura canalului, rupse cu ciocul ei frânghia cu flori ce era întinsă de-a lungul canalului. Acesta a fost semnalul cel dintâi al inaugurării canalului. El fu salutat de salvele artileriei române de pe ţărm, la cari a ripostat monitorul unguresc Körös”. (Gazeta Transilvaniei, 30 septembrie 1896). Pe malul sârbesc, se trăgeau salve de tunuri, răspunzând celor de pe malul românesc.
Episcopul romano – catolic Dessewffy se afla în ţinută de gală, cu toiagul în mână, la prova navei, a rostit o rugăciune de binecuvântare, ascultată de cei trei suverani, cu capetele descoperite. După ceremonia religioasă, împăratul Franz Iosef s-a apropiat de o masă pe care erau aşezate trei cupe de aur pe care, ministrul de comerţ, Daniel, le umplu cu şampanie. Împăratul Franz Iosif, rosti atunci, următorul discurs, în limba franceză:
“În acest moment sărbătoresc, care pe Noi ne uneşte, în serbarea unei mari opere pentru bunul comun, sunt fericit a saluta pe suveranii celor două ţări amice, ale căror ţărmuri, udate de Dunăre, prin apropierea lor una de alta, simbolizează comuniunea intereselor noastre. Aceste lucrări, cu a căror îndeplinire, Austro – Ungaria a fost autorizată prin Areopagul Europei, ce era adunat la Berlin, sunt finite; ultimile impedimente, cari opreau calea trecerii libere pe cursul marelui fluviu sunt înlăturate. Mândru de misiunea ce Ni s’a dat Nouă, de chiar această nouă cale deschisă şi având convingerea că ea va da un
un avânt imposant şi binefăcătoriu desvoltării a relaţiunilor internaţionale – beau întru fericirea şi bunăstarea popoarelor noastre!” (Foaia diecesană nr. 39/1896).
După rostirea toastului, cei trei suverani au ciocnit cupele de aur, după care au băut şampanie. Ministrul de comerţ al Ungariei, Daniel, a rugat, în limba maghiară, pe împărat şi în limba germană pe cei doi regi, să primească, ca dar, cele trei cupe, în amintirea acelei festivităţi, dar pe care suveranii l-au primit, mulţumind.
Regele Carol al II – lea la Băile Herculane
În vara anului 1933, bimilenara staţiune de pe Valea Cernei, aflată după 1918 în graniţele fireşti ale României, avea să primească o nouă vizită regală, este vorba despre vizita regelui Carol al II – lea. O contribuţie hotărâtoare la organizarea acestei vizite a avut-o preotul almăjan, Coriolan Buracu, personalitate marcantă a Banatului montan, luptător neobosit pentru cauza românismului. În calitate de senator de Caraş, preotul Buracu i-a sugerat lui Alexandru Vaida Voievod, prim ministru şi deputat de Caraş să – l invite pe regele Carol al II – lea la ceremonia de dezvelire a bustului regelui Ferdinand din Băile Herculane şi în continuare să-i organizeze o vizită în judeţ. Invitaţia a fost adresată de primul ministru, Casei Regale, care a acceptat-o, stabilindu-se data vizitei pentru ziua de 2 iunie 1933.
Mai trebuie să menţionăm un aspect important pentru viaţa culturală a Băilor Herculane şi anume numărul mare de scriitori care au vizitat staţiunea de-a lungul timpului.
Unul din marii scriitori români care au petrecut mai multe sejururi în staţiunea Băile Herculane a fost Vasile Alecsandri. Sosirea bardului din Mirceşti pe Valea Cernei era văzută ca un mare eveniment, acesta fiind întâmpinat de numeroşi cărturari, iar în timpul sejurului primea vizita celor care doreau să-l cunoască personal. Presa vremii consemna ştirea sosirii marelui scriitor la Băile Herculane.
În anul 1890 vine, se pare, pentru ultima dată în staţiune. Din Caransebeş, au venit să îl viziteze: profesor Ştefan Velovan, Ana Velovan, învăţătoarea Elena Bigu, Nicolae Popovici. Elena Bigu i-a desenat un portret care se găseşte la muzeul din Caransebeş .
Au mai poposit la Băile Herculane: marele revoluţionar român Nicolae Bălcescu, Liviu Rebreanu, Ion Alexandru Brătescu Voineşti, marele istoric Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, George Coşbuc şi alţii.
Au venit aici, pe malurile Cernei, au văzut şi, impresionaţi de ceea ce au văzut, au lăsat posterităţii gândurile lor înscrise cu litere de aur, într-o imaginară „Carte de onoare” a staţiunii.