Parcul Central al staţiunii de pe Valea Cernei a fost plin de turişti, veniţi din toate părţile ţării, dar şi de localnici curioşi de bunătăţile expuse. După o întrerupere de cinci ani, ,,Festivalul Răchiei din Banat” a fost reintrodus în programul activităţilor Primăriei Băile Herculane. Aşa se face că în cadrul celei de-a 14-a ediţii a evenimentului, peste 20 de producători din Caraş-Severin şi-au prezentat cât mai original produsele, fie prin aspect, fie prin calitatea acestora. Participanţii s-au lăudat cu propria ,,licoare” produsă din mere, prune, pere, cireşe, struguri sau gutui. Producatorii au venit din Cornereva, Zorlenţu Mare, Buchin, Feneş, Armeniş, Globu Craiovei, Bucoşniţa, Prigor, Maciova, Mehadica, Mehadia, Luncaviţa-Verendin, Goruia-Gîrlişte, Petnic, Cornea, Bolvaşniţa, Vârciorova, dar şi din Băile Herculane.
După un moment de reculegere în memoria primarului oraşului Băile Herculane de la prima ediţie a festivalului, Iancu Gogâltan, decedat în acest an, actualul edil-şef a precizat că revenirea acestui eveniment a fost un adevărat succes. ,,Este o acţiune foarte importantă pentru noi, pentru turiştii din Băile Herculane, dar şi pentru toţi cărăşenii. Este un festival al bucuriei expozanţilor de a-şi arăta fala bănăţeană, adică ceea ce produc de zeci de ani de zile, fiind expusă răchie chiar din anii 1964 – 1970. Cu ocazia acestei reveniri vom face şi un calendar al evenimentelor, pentru ca turiştii să ştie şi să fie mereu prezenţi”, a declarat pentru Express de Banat Nicuşor Vasilescu.