Sărbătorile Pascale au avut un farmec aparte în staţiunea de pe Valea Cernei, acolo unde administraţia locală reuşeşte tot mai des să impresioneze plăcut turiştii care încep să revină la Băile Herculane.
Parcul din centrul istoric al staţiunii milenare a fost decorat special pentru noaptea de Înviere, lucru apreciat de toţi cei care au ales să petreacă Paştele pe malul Cernei. Câteva zeci de torţe aprinse au pus într-o altfel de lumină impunătoarele clădiri care se bucură în momentul de faţă de ample lucrări de reabilitare. Foişorul din faţa cazinoului a fost decorat cu flori, aici fiind locul în care s-a oficiat slujba. În prealabil, câteva sute de oameni s-au îngrămădit în biserica şi curtea lăcaşului de cult din imediata vecinătate a hotelului Cerna.