Festivalul Naţional de Interpretarea Vocală „Mariana Drăghicescu”, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în perioada 26-29 septembrie 2013 , la Timişoara şi la Băile Herculane.
Gala laureaţilor care a vut loc duminică, 29 septembrie, de la ora 16, în sala de spectacole a hotelului Dacia din Băile Herculane, a fost neîncăpătoare.Prima ediţie din Herculane a fost un succes.
Festivalul – concurs, destinat soliştilor vocali cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, este organizat de Asociaţia culturală „Mariana Drăghicescu” – preşedinte Felicia Stoian, cu sprijinul Consiliilor Judeţene Timiş şi Caraş-Severin, al Primăriei Timişoara, având ca parteneri Centrul de Cultură şi Artă Timiş – Ansamblul Banatul, Filarmonica Banatul, Primăria Reşiţa şi Primăria Băile Herculane.