Festivalul Răchiei din Banat

Parcul Central al staţiunii de pe Valea Cernei a fost plin de turişti, veniţi din toate părţile ţării, dar şi de localnici curioşi de bunătăţile expuse. După o întrerupere de cinci ani, ,,Festivalul Răchiei din Banat” a fost reintrodus în programul activităţilor Primăriei Băile Herculane. Aşa se face că  în cadrul celei de-a 14-a ediţii a evenimentului, peste 20 de producători din Caraş-Severin şi-au prezentat cât mai original produsele, fie prin aspect, fie prin calitatea acestora.  Participanţii s-au lăudat cu propria ,,licoare” produsă din mere, prune, pere, cireşe, struguri sau gutui. Producatorii au venit din Cornereva, Zorlenţu Mare, Buchin, Feneş, Armeniş, Globu Craiovei, Bucoşniţa, Prigor, Maciova, Mehadica, Mehadia, Luncaviţa-Verendin, Goruia-Gîrlişte, Petnic, Cornea, Bolvaşniţa, Vârciorova, dar şi din Băile Herculane.

1013357_10202062842803298_1559543095_nDupă un moment de reculegere în memoria primarului oraşului Băile Herculane de la  prima ediţie a festivalului, Iancu Gogâltan, decedat în acest an, actualul edil-şef a precizat că revenirea acestui eveniment a fost un adevărat succes. ,,Este o acţiune foarte importantă pentru noi, pentru turiştii din Băile Herculane, dar şi pentru toţi cărăşenii. Este un festival al bucuriei expozanţilor de a-şi arăta fala bănăţeană, adică ceea ce produc de zeci de ani de zile, fiind expusă răchie chiar din anii 1964 – 1970.  Cu ocazia acestei reveniri vom face şi un calendar al evenimentelor, pentru ca turiştii să ştie şi să fie mereu prezenţi”, a declarat pentru Express de Banat Nicuşor Vasilescu.

1381300_10202062834683095_1019321731_nJuriul prezidat de Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a trecut pe la fiecare stand expoziţional pentru a gusta şi evalua produsele expuse.  Festivalul Răchiei a fost organizat de Primăria Băile Herculane, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Festivalul Răchiei din Banat

Parcul din centrul staţiunii Băile Herculane se va transforma într-un spaţiu de basm, dominat de aburul celei mai bune răchii din Banat. Astfel ,  se va aduce la Băile Herculane cea mai bună licoare.

Festivalul Răchiei din Banat este organizat de Primăria Băile Herculane, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în data de 19 octombrie 2013. Programul începe cu ora 11.00 .

ilie

Proiect European “Youth in Action” despre “cetățeanul eco” in orașul Băile Herculane

În perioada 15- 22 septembrie, orașul Băile Herculane a fost gazda unui proiect “Youth in Action” ( Tineret în Actiune)  despre “cetățeanul eco” .

Au participat  trei organizații non-guvernamentale respectiv:  Franța – ALESA Club Unesco,  Suedia – Lindhaga fritidsgard Molndals stad,  România – Fluturele Visător. Scopul a fost motivarea tinerilor de a păstra curată zona în care trăim și totodata natura.  Pentru o mai bună conștientizare s-a  ales educația non-formală și aplicarea practică a cunoștiințelor.

Astfel, partea practică a fost reprezentată de o  curățenie pe  o porțiune din orașul nostru de la Pensiunea Cuibul Viselor –La Johnny pâna la Hotelul Cerna. Spre surprinderea participanților, având în vedere că suntem intr-o zonă turistică au gasit o cantitate semnificativ mică de hârtii pe strada,  fapt care i-a impresionat.

descărcare