CARAŞ-SEVERIN. Primăria oraşului Băile Herculane a demarat implementarea proiectului „Sistem de gestionare a deşeurilor în zona Băile Herculane”, a cărui valoare se ridică la circa 1 milion şi jumătate de euro, sumă asigurată din surse europene atrase şi de la bugetul de stat.
Primarul localităţii, Nicuşor Vasilescu, a declarat, ieri, că proiectul respectiv are drept obiectiv îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei din localităţile Băile Herculane, Topleţ, Iablaniţa, Mehadia, Mehadica, Cornea, Cornereva şi Luncaviţa.
„În cadrul acestui proiect de investiţii, vom realiza protejarea mediului prin stoparea poluării cauzate de depozitele de deşeuri necontrolate, reducerea acestora prin selectare şi reciclare, modernizarea serviciilor de salubritate şi sensibilizarea opiniei publice, pentru a înţelege rolul fiecărui cetăţean în păstrarea unui mediu curat”, a afirmat Vasilescu.
În acelaşi context, acesta a mai precizat că vor fi achiziţionate echipamente de sortare şi transfer, patru autocamioane, 410 containere metalice care vor fi amplasate în 205 puncte de colectare şi se va executa o staţie de prelucrare a deşeurilor şi un depozit ecologic la standarde europene.
Potrivit primarului, sistemul integrat de deşeuri menajere va fi deservit de 23 de persoane, toate recrutate din rândul şomerilor, care vor beneficia de o instruire specializată.
sursa 24h online