Turiştii şi yoghinii vor avea Aqua Parc la Băile Herculane

sursa InfoCs.ro

Published By redactia@infocs.ro On June 30th 2011. Under InfoCS Tv, Turism, Știri

Aqua Parcul de la Băile Herculane a devenit o realitate. Ministerul Turismului şi Dezvoltării a aprobat suma de 15 milioane de euro- bani cu care se va construi prima destinaţie de distracţie de acest fel din România. Construcţii similare ce vor funcţiona tot anul- indiferent de anotimp- se mai găsesc doar în Ungaria şi Austria
Primarul staţiunii, Nicusor Vasilescu, cel care a iniţiat acest proiect, s-a aflat la Bucureşti pentru obţinerii finanţării. Banii odată primiţi, s-a trecut la etapa a doua- lansarea licitaţiilor către eventualii constructori.

Conform proiectului, locaţia parcului va fi pe Platoul Coronini – locul de întâlnire de ani mulţi al yoghinilor MISA. Acesta va fi cel mai modern parc acvatic din România. Edilul a mai declarat că ,,Prin această investiţie, staţiunea Băile Herculane va renaşte din propria cenuşă şi va redeveni ceea ce a fost: cea mai căutată staţiune balneoclimaterică din România şi Europa de Sud-Est”.

,,Fiindcă este ştiut că Platoul Coronini este locul de întâlnire în care miile de yoghini ce umplu staţiunea la fiecare început de lună mai îşi construiesc celebrele spirale yang, adepţii lui Guru Bivolaru, vor avea posibilitatea închirierii întregului complex în fiecare an” spune primarul Nicuşor Vasilescu.

office@infocs.ro

Youtube

Traseu nou de tiroliana la Baile Herculane

sursa InfoCs.ro

Published By office@infocs.ro On June 14th 2011. Under Economie, Sport, Turism, Ultima oră, Știri

Se pare că semnalul dat de actualul primar al staţiunii, Nicuşor Vasilescu, de revitalizare a staţiunii este receptat şi pus în practică de tot mai mulţi cetăţeni, asociaţii şi instituţii din staţiune!

Asociatia de Turism din Baile Herculane in colaborare cu Serviciul Salvamont din cadrul Consiliului Judetean Caras Severin inaugureaza in  data de 18 iunie 2011, incepand cu ora 10:00, un traseu de tiroliana in orasul Baile Herculane.
Partenerii acestui proiect isi propun atragerea unui nou segment de turisti in zona prin largirea paletei de activitati recreeative ce se pot desfasura in statiune. Tiroliana nou instalata este usor accesibila turistilor si este situata in apropiereapodului de la uzina electrica din Baile Herculane, activitatea fiind incadrata de personalul  Salvamont.
Turistii sositi prin intermediul asociatiei de turism vor beneficia de oferte promotionale pe tot parcursul sezonului de vara.

office@infocs.ro

Elena Udrea, la prima sa vizită în calitate de ministru în staţiunea Băile Herculane

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a aflat vineri după amiază în staţiunea Băile Herculane, unde s-a întâlnit cu zeci de agenţi economici din domeniul turismului.

Cu acest prilej, au fost expuse problemele cu care se confruntă investitorii din acest domeniu. Printre altele, agenţii economici au solicitat sprijinul MDRT începând cu suportul financiar din partea statului până la schimbarea cadrului legislativ, de la scutirea de accize pentru combustibil până la relaxarea condiţiilor de clasificare a pensiunilor şi hotelurilor.

Ministrul Turismului a precizat că pentru ca staţiunea Băile Herculane să redevină ceea ce a fost odată este nevoie de o strategie şi un plan urbanistic bine puse la punct.

“Vor veni bani pentru staţiunea Băile Herculane. Am căutat cadrul legislativ pentru a putea acţiona în acest sens. Prin urmare vom asigura bani atât pentru anul viitor, cât şi pentru 2012. Derulăm o serie de proiecte ale Primăriei Băile Herculane, inclusiv cele de igienizare a faţadelor, clădirilor de patrimoniu sau cele pentru intrarea staţiunii în circuitul turistic de sănătate de calitate”, a precizat Elena Udrea.

Agenţii economici din Băile Herculane s-au arătat încrezători după discuţiile purtate cu Elena Udrea, aceasta fiind chiar comparată cu împărăteasa Sissi a Austriei.

“După vizita împărătesei Sissi în staţiunea Băile Herculane în 1888 s-au realizat 45 kilometri de alei pietonale. Sper să fie la fel de importantă şi de prolifică şi vizita doamnei ministru pentru ridicarea calităţii vieţii în staţiune”, a declarat Petru Silaşi, unul dintre agenţii economici.

sursa AGERPRES