Evenimente cu ocazia zilei de 1 iunie

În oraşul nostru cu ocazia zilei de 1 Iunie au loc o serie de evenimente:

Hercules Maraton  Editia a 4-a , organizat de Alternative Timişoara .Maratonul ,cea mai cunoscută competiţie outdoor de alergare montană din vestul ţării va aduna la start sportivi de performanţă dar şi amatori, criteriul principal de participare fiind vârsta, care trebuie să fie peste 18 ani la maraton.La eveniment s-au înscris deja aproape 300 de persoane care vin din toată ţara.

Traseele sunt cele cunoscute: maraton (45km, 2300m dif nivel, timp limita 10h, 6+1 puncte de alimentare) si semi-maraton (21km, 1000m dif nivel, timp limita 5h, 3+1 puncte de alimentare).

maraton_baile_herculane_2013_1367565162

“Maratonul se desfăşoară in Munţii Cernei pe un traseu ce face ocolul Arjanei (1512m), cel mai pitoresc vârf din zonă. Este un traseu montan pe poteci turistice, ciobăneşti, drumuri forestiere şi drumuri de căruţă de-ale localnicilor. Startul şi sosirea sunt în Valea Cernei, traseul traversează de două ori creasta muntiilor Cernei, ajunge dincolo de creastă în satul Bogaltin, străbate împrejurimile pitoreşti ale cătunelor de munte: Dobraia, Poiana Lunga, Inelet, Cracul Mare, Prisacina. Traseul oferă panorame deosebite asupra văii Cernei, a abrupturilor calcaroase ale Munţilor Mehedinţi şi  impresionantei despicături a Cheilor Prisacinei”, sursa  alternativetm.ro.

Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite.Cu ocazia acestei zile şi în staţiunea de pe Cerna au loc festivităţi prin care se urmăreşte latura sportivă.

 

 

 

Festivalul ,, Pinul Negru de Banat ” ediţia a IX -a

afis festival

,Festivalul „Pinul negru Bănăţean” a ajuns în acest an la a noua ediţie.Organizat de Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei în parteneriat cu Primăria Băile Herculane evenimentul marchează atât Ziua Parcului Naţional Domogled -Valea Cernei, cât şi Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale.

DSCF4124

Festivalul a fost iniţiat în cadrul  Proiectului „Pădurile de Pin Negru de Banat – Parte a reţelei NATURA 2000”, având obiectivul: „Conservarea pe termen lung a pădurilor submediteraneene de Pinus Nigra Banatica, incluse în Parcul Naţional Domogled -Valea Cernei”.

DSCF4122

Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, vizită de lucru în Băile Herculane

Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, efectuează azi, 10.05.2013, o vizită de lucru în oraşul Băile Herculane. Au avut loc atât întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale cât şi cu cei ai mediului de afaceri.

DSCF4004Printre  primele declarații ale acesteia a fost convingerea că principalul său obiectiv în acest mandat este să transforme stațiunea într-o floare. Ministrul Maria Grapini a sesizat și explicat primele probleme cu care se confruntă la momentul actual Băile Herculane și ce anume a dus la scăderea nivelului de prestigiu al stațiunii. Dacă până înainte de Revoluție stațiunea Băile Herculane era arhiplină de turiști, ministrul Maria Grapini a observat o degradare considerabilă a orașului după anul 1989. „Nu mai stăm să căutam vinovați, trebuie să vedem ce facem de acum înainte”, a declarat Maria Grapini.

Deși s-au făcut unele renovări și îmbunătățiri, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism, a subliniat că  Băile Herculane este pe lista ministrului, fiind considerat un punct important pe harta țării din punct de vedere turistic. „Herculane este extrem de important, este în planul nostru strategic. ”.